Între 19 septembrie și 4 octombrie 2024, experții asociați ai Centrului Pro Marshall însoțiți de reprezentanții Inspectoratului Militar al Ministerului Apărării, au realizat instruiri în teritoriu pentru militarii Armatei Naționale.
Instruirile s-au axat pe cultivarea integrității profesionale și a măsurilor de asigurare a integrității profesionale a militarilor în termen și prin contract. În mod special experții au discutat cu militarii despre conflictul de interese și modalitățile de gestionare a acestuia în cadrul forțelor armate; respectarea regimului juridic al cadourilor; respectarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale; neadmiterea favoritismului și denunțarea influențelor necorespunzătoare; protecția avertizorilor de integritate și denunțarea incidentelor de integritate, etc.
Experții au utilizat diverse metode și tehnici de învățare a adulților, în special fiind utilizată metodă de exemplificare și de brainstorming.
La instruiri au participat peste 300 de militari în termen și prin contract în unitățile militare din Chișinău, Bălți și Cahul.
Aceste instruiri au fost realizate în cadrul proiectului: „Cultivarea integrității și dreptății pentru consolidarea securității în cadrul Ministerului Apărării” implementat cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova.