La 30 octombrie 2008, directorul Centrului Pro Marshall, dna Tatiana Busuncian a participat la vizita de lucru a Secretarului General NATO, dl. Jaap de Hoop Scheffer, cu reprezentanţii societăţii civile din Republica Moldova, în incinta Centrului de Informare şi Documentare NATO. În cuvîntul de salut, directorul CID NATO, dl. Viorel Cibotaru, a apreciat înalt prezenţa Secretarului General, a altor oficiali de rang înalt, precum şi a corpului diplomatic la această întîlnire. Dl. Cibotaru a trecut în revistă principalele obiective şi activităţi ale Centrului şi a reiterat scopul de bază al CID: promovarea principiilor şi valorilor euro-atlantice în Republica Moldova.
La rîndul său, dl. Jaap de Hoop Scheffer, a salutat existenţa unui astfel de centru în Moldova şi a mulţumit echipa CID NATO pentru eforturile depuse în informarea şi documentarea societăţii din Republica Moldova cu privire la Alianţa Nord-Atlantică.
Reprezentanţii societăţii civile, prezenţi la întîlnire, s-au arătat interesaţi de relaţiile NATO cu Rusia de după evenimentele din august 2008, de rolul NATO în reglementarea diferendului transnisteran, dar şi de necesitatea punerii în discuţie a statutului de neutralitate al Republicii Moldova.
În răspuns, Secretarul General, a precizat că NATO speră în relansarea relaţiilor cu Rusia, condamnînd totuşi 2 momente în cadrul conflictului ruso-georgian: utilizarea disproporţionată a forţei de cărte Federaţia Rusă şi recunoaşterea independenţei Osetiei de Sud şi Abhaziei.
Cît priveşte diferendul transnistrean, dl. De Hoop Scheffer a amintit că Alianţa Nord-Atlantică n-are vreun rol în procesul de reglementare transnistreană, dar urmăreşte cu atenţie desfăşurarea acestuia şi susţine ca Rusia să-şi retragă necondiţionat armamentul şi trupele militare din Transnistria, în baza acordului de la Istambul.
Înaltul oficial NATO a mai menţionat că Alianţa respectă statutul de neutralitate al Republicii Moldova prevăzut de Constituţie şi că doar cetăţenii RM dispun de dreptul constituţional de a decide poziţia lor faţă de Alianţă.