Pro Marshall

Şedinţa trimestrială a Grupului de Lucru pentru Combaterea Terorismului

  • 26.06.2006


La 26 iunie 2006, în Sala de Conferinţe a Ministerului Apărării, şi-a desfăşurat lucrările şedinţa trimestrială a Grupului de Lucru pentru Combaterea Terorismului, care a fost organizată de către Centrul Pro Marshall din Republica Moldova în cooperare cu Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, Consorţiul „Parteneriatul pentru Pace” al Academiilor de Apărare şi Institutelor de Studii în domeniul Securităţii şi Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Scopul evenimentului a fost prezentarea unui cadru informaţional eficient asupra proiectelor regionale şi internaţionale privind identificarea şi contracararea rutelor teroriste de trafic în diverse regiuni în vederea eficientizării securităţii internaţionale.

Şedinţa a reunit factori guvernamentali, reprezentanţi ai ministerelor, agenţiilor şi organizaţiilor responsabile de combaterea terorismului, traficului transfrontalier, drogurilor, armelor şi experţi internaţionali din Azerbaijan, Croaţia, Georgia, Germania, Kazahstan, România, SUA şi Republica Moldova.

Participanţii la şedinţă au pus în dezbatere tendinţele politicilor de securitate promovate în regiuni în noul context schimbător, au analizat valenţele proceselor de combatere a rutelor teroriste de trafic în scopul stabilităţii regionale şi internaţionale, au examinat posibilităţile de cooperare şi opţiunile de parteneriat.